vineri, 16 noiembrie 2012

Pensiune si terasa cu muzica retro

In urma cu un an am fost in concediu intr-o tara europeana, la recomandarea unui amic, care ramansese uimit si placut impresionat de „tratamentul” special de care a avut parte intr-o pensiune, altfel decat ceea ce stim noi. Pe scurt tematica intregii pensiuni era sustinuta prin muzica. Oriunde te-ai fi aflat in pensiune sau pe terasa acesteia gaseai un amplificator stereo si o pereche de boxe audio la care permanent se auzeau in surdina acorduri placute de muzica retro.

Fara indoiala ca detinatorul si gazda totodata a acelei pensiuni era un mare pasionat care a incercat sa arate celor care ii treceau pragul ca statutul de audio profesional se poate implementa chiar si intr-o pensiune, catarata la cateva sute de metri altitudine intr-un lant muntos celebru. Dupa cateva sute bune de kilometri parcursi in doua zile, relativ usor pentru care am masina echipata cu un sistem audio cu amplificator stereo, boxe si un subwoofer auto de calitate, am ajuns la celebra pensiune.

Inca de la trecerea prin curtea simpaticei locatii, am fost intampinat de sunetul placut al muzicii anilor 60, iar mai apoi in interior la receptie, o cu totul alta muzica era oferita celor din interior. Aruncand o privire rapida am constatat ca cel putin in zona receptiei si a salii de mese de la parter erau plantate strategic, daca se poate spune asa, mai multe perechi de boxe magnat, iar un amplificator nad era asezat cu mandrie undeva in spatele receptionerei.

Senzatia de relaxare combinata cu placerea de a asculta refrene celebre, m-a adus pe loc intr-o buna dispozitie pe care nu o mai avusesem de multa vreme. Cei care se aflau in interiorul pensiunii stateau de vorba si se simteau bine, in schimb cei de afara care inca nu plecasera in programatele deplasari in zona de interes turistic, incepusera sa danseze pe ritmurile care se auzeau din apropierea terasei. Spre seara am observat ca si terasa era la randul sau dotata cu un receiver yamaha, foarte competent din punct de vedere al puterii pe care o putea aloca perechilor de boxe magnat, indentice cu cele din interior.

Dupa prima impresie mi-am dat pe loc seama ca voi avea un sejur de exceptie, alaturi de toti cei care deja se aflau in pensiune. Cum aveam timp la dispozitie sa „inspectez” locatia, am urcat in camera sa despachetez si sa ma odihnesc. Stiam ca aveam la dispozitie o conexiune la internet in camera, asa ca m-am grabit sa-mi scot laptopul si sa trimit cateva mail-uri colegilor ramasi la serviciu si care abia asteptau impresii de la mine. Uimirea a fost ca pe masa special amenajata pentru computer, am gasit un dispozitiv audio pe care l-am conectat imediat la laptop. Era un bose companion, asta ca sa nu iesim cumva din aria calitatii echipamentelor, care m-a uimit prin performantele sale audio excelente fata de dimensiunile reduse pe care le are.

Mi-am zis ca asta era chiar cireasa de pe tort, insa nu era tocmai asa. Administratorul pensiunii era cu adevarat acaparat de microbul muzicii, asa ca langa pat, pe noptiera, asta ca sa fie la indemana, aveam asezat un alt dispozitiv pentru ascultat muzica, si nu orice, chiar un sistem audio bose sounddock, special conceput pentru a putea aseza in el Iphone-ul cu care ar putea vreun turist sa vina in concediu. Cum sa nu fie excelent? Sa stai in pat si sa-ti asculti fisierele muzicale pe care le ai incarcate in device-ul tau portabil si asta, unde, in concediu la sute de kilometri departare de casa.

A doua zi, cand deja nu mai asteptam nimic spectaculos, deja aveam muzica in sange, am pornit intr-o excursie programata in zona. Ghidul ne-a prezentat traseul si ce credeti, ne-a explicat ca daca dorim sa ascultam muzica de pe aparatele portabile pe care le detinem, o putem face prin sistemul pe care il are el in rucsac! Mai mult de atat chiar nu se putea! Omul avea ascuns in rucsac un sistem audio portabil bose soundlink, capabil sa preia de la toti cei sase excursionisti semnalul transmis prin bluetooth catre aparat.

Zilele au trecut rapid, insa amintirea unui concediu tematic cu muzica retro a ramas si sunt singur ca in cel mai scurt timp am sa conving si alti amici sa facem o escapada catre pensiunea cu totul speciala pe care am descoperit-o.

marți, 9 octombrie 2012

Preventie si tratament

Sunt lucruri atat de importante in viata , cum ar fi respectul de sine, prietenii din jur sau parerea oamenilor despre tine. Pe langa toate acestea ai nevoie si de linistea ta interioara , sunt atatea lucruri pe care le poti obtine de la viata daca stii ce anume sa ceri. Poti sa iti imparti viata cu o persoana dar si cu un animal de companie de exemplu. Cainele tau poate sa iti inveseleasca familia sa ti-o protejeze si va face in asa fel incat nu iti va trada niciodata increderea. Singurele dati cand animalul tau nu va fi vesel va fi atunci cand il vei duce la veterinar si acesta va observa nereguli privind starea lui de sanatate. In alte ipostaze cainele va fi tot timpul voios asta depinde bineinteles si de rasa. Pana la urma si rasa are caracteristicile ei. Dar inainte de toate cainele tau trebuie sa fie ingrijit, din momentul in care il aduci acasa el trebuie sa fie consultat de catre un medic veterinar. Trebuiesc controlati cat de des se poate pentru ca ei pot aduce in casa tot felul de paraziti, va dati seama ca un animal nu stie a se protejeze atat de bine de microbi ca un om adult si daca tot impartiti acelasi spatiu trebuie sa aveti grija ca si el sa atinga cat de cat gradul dvs de igiena. In cazul in care se intampla un accident mai grav eixtsa mai nou si serviciul de ambulanta veterinara, un serviciu ce a aparut de curand si al carui rol este sa apara in momentul in care situatia devine mult mai complicata si viata animalului dvs depinde de timpul in care I se face o interventie medicala.

     Poate cainele dvs nu se va simti foarte bine intr-un cabinet veterinar dar este un loc pe unde va trebui sa treaca destul de des mai ales in aceasta perioada a verii, cand majoritatea lucrurilor lasate pe strada si aici ma refer la mancare incep sa se descompuna si sa lase tot felul de sustante si de bacili periculosi pe asfalt. Notiunea de clinica veterinara nu foloseste doar celor ce au nevoie sa isi vindece animalul de companie cat si celor ce vor sa previna diferite boli ce pot aparea in viata unui companion de acest gen. Lucrurile se complica destul de mult cand vine vorba de nutritie pentru ca aceasta pana la urma va fi piatra de temelie pe care va sta sanatatea cainelui dvs. Pentru cazurile cu adevarat urgente poti folosi in caz de urgenta si o clinica veterinara non stop ce va poate ajuta sa inlaturati traumatisemele cu adevarat grave, si sa vindecati ranile ce pot duce la moarte daca nu se intervine la timp. Si toaletarea cainilor este foarte importanta, la o clinica veterinara puteti efectua si operatiune de tuns caini, acest gen de toaletare fiind extrem de util pentru ca pe timpul verii parul mare il face pe caine sa simta   caldura foarte mult si sufera si ei. Operatiunea de cosmetica canina nu se opreste aici , continua si cu taiatul unghiilor si spalatul prin urechi, spalatul pe dinti , pentru ca toate aceste etape va pot imbunatati starea de sanatate a animalului si il vor face sa traiasca mai sanatos si mai mult timp pentru ca pana la urma preventia este cel mai bun tratament.

joi, 5 iulie 2012

Lucruri la care ne gandim

Oare de cate lucruri putem sa ne bucuram in aceasta viata. Sau mai degraba cate lucruri pierdem ca sa urmari niste vise inutile. O statistica din randul psihologilor spunea ca oamenii pierd 40% din timpul vietii gandindu-se la lucruri care nu se vor intampla niciodata si doar 8 % la lucrurile ce se vor intampla si sunt cu adevarat importante. De ce facem asta oare? Pentru ca ne place sa visam probabil, pentru ca de aici ne tragem alte calitati, omul nu este un computer sau incadrabil intr-un tipar, firea noastra curioasa ne face sa exploram lumi inainte de a le vedea, sa modificam lucruri inainte de asti ca exista, de a inventa lucruri ce inca nu au existat. Se spune ca Tesla de exemplu marele savant specialist in electricitate reusea sa creeze prototipuri de masinarii in gand si sa le testeze acolo apoi in urma functionarii sa le puna pe hartie si sa le construiasca si nu gresea niciodata, mergeau exact asa cum a gandit el. Ce se intampla cand visele din interiorul nostru dispar si ne inchidem in noi, atunci cand izvorul mintii seaca si nu mai putem gasi speranta si bunavointa in sufletele noastre? Apare o lumina sa ne salveze sau ne lasa soarta de capul nostru? Cum nimic nu este intamplator pe lumea asta vom primi intotdeauna instrumentele de care avem nevoie ca sa reusim trebuie sa deschidem bine ochii si sa privim atent in jurul nostru. Universul este pana la urma viu, iar unul din elementele sale cele mai importante este dragostea.

Iubirea unui om se poate imparti in mai multe feluri sau poate fi clasata in foarte multe moduri si nu de putine ori poate fi inlocuita cu ura. Un sentiment de asemenea puternic ce ne va face sa ne comportam de multe ori prosteste si sa spunem lucruri ce nu ni se par normale. Ce se intampla insa cand ducem relatia de comunicare la un nivel spiritual si nu mai eixtsa comunicare verbala ci doar prin priviri si prin limbajul corpului. Gandit-va ca un caine de exemplu isi da seama de starile de spirit ale stapanului dupa miros sau dupa bataile inimii, nu ne inteleg ei verbal dar stiu ce se intampla cu noi, au existat cazuri in care cainii si-au dat seama inaintea stapanilor ca acestia o sa sufere in urmatoarea jumatate de ora un infarct. In afara de faptul ca ne tin companie aceste animale se pot dovedi foarte folositoare de aceea este foarte bine sa avem si noi la randul nostru grija de ele. In primul rand trebuie sa facem cu ei vizite regulate la un medic veterinar pentru a determina cat de bine este starea lor de sanatate. Apoi in cazul in care este nevoie trebuie facute drumuri regulate la o clinica veterinara pentru a efectua diverse vaccinuri. Acum insa pentru orice eventualitate a aparut si conceptul de clinica veterinara non-stop pentru cazurile cand lucrurile o iau razna si cainele tau poate fi victima unui accident. In cazul in care exista in orasul dvs si serviciile de ambulanta veterinara nu ezitati sa apelati la ele pentru ca si in cazul cainilor ca si la oameni o interventie rapida poate salva viata animalului sau poate face diferenta intre un handicap fizic sever si o simpla rana ce se va duce cu timpul

miercuri, 4 iulie 2012

Rasa Labrador

 Rasa Labrador, cainii din aceasta rasa sunt energici, un caine cu spirit liber si cu un comportament prietenos, nu este de mirare ca cei din aceasta rasa sunt cei mai populari, deoarece sunt si foarte afectuosi si jucausi. Un labrador poate trece de la lenevit la un mod activ in cateva secunde, de fapt aceasta rasa este considerata una dintre cele mai bune pentru copii. Daca doriti un labrador evident trebuie sa cautati ori pe internet, ori la un petshop. Apoi trebuie sa il obisnuiti cu casa si cu imprejurimile ei, si sa ii aratati iubirea de care dati dovada. In principiu trebuie ca sa gasiti si un medic veterinar care sa ii faca un control de rutina si sa va spuna starea sanatatii lui, precum si daca se poate o clinica veterinara ce ar putea sa fie cumva aproape de casa in caz de urgenta.

In ciuda multor legislatii contradictorii privind ingrijirea cainilor fara stapan, avem astazi o gramada de formule privind aceasta problema , din pacate multe dintre ele nu merg, si nici una dintre ele de fapt nu este pusa in aplicare, motiv pentru care reusim de fiecare data sa ne intoarcem la aceeasi problema, ca si cum nimeni nu s-ar fi gandit la ea vreodata. In afara statului in care traim aceste legi au fost reglementate de mult. Masuri in alte state au fost luate de asemenea demult. Lucrurile insa nu par sa miste si la noi. Nu exista aici nimic sa protejeze nici animalele de cetateni, nici invers. Te face sa te gandesti de multe ori ca aici nu exista nici lege , nici interes nu exista. In ciuda acestei nepasari, cainii raman tot cei mai buni prieteni ai omului. De aceea o sa incerc sa prezint niste rase de caini si cateva caracteristici tipice de-ale lor. Problemele de sanatate ale cainelui dvs se pot datora atat lipsei de alimentatie cat si igienei, pentru ca trebuie sa stiti sunt si ei destul de senibili si aici ma refer la faptul ca trebuie sa ii spalati cu foarte mare grija, din cauza tipologiei fizice , ei trebuie curatati si toaletati foarte bine in zona aceea. Unghiile trebuiesc taiate de un specialist , pentru ca puteti gresi si ii puteti provoca rani care nu se vor vindeca usor, oricum in cazul in care suspectati o infectie grava puteti folosi o ambulanta veterinara ce poate veni la domiciliul dvs sau puteti recurge la alte servicii de urgenta pe care vi le poate pune la dispozitie de exemplu o clinica veterinara non-stop. Nu poti lasa cainele neingrijit in cazul in care par probleme si este supus la potential risc privind sanatatea. Ca si la oameni cu sanatatea nu este de glumit, asta pe langa faptul ca sunt niste animale ce nu constientizeaza cum ar putea sa se fereasca de eventualele eccidentari sau cum sa se protejeze dupa ce au suferit o operatie, cainele este pana la urma un animal instinctual ce se lasa cel mai des condus de pornirile din interiorul sau, pe un caine operat la picior de exemplu singurul lucrur care il opreste sa alerge este durerea, nu si faptul ca stie el ca trebuie sa stea nemiscat. Medicamentele isi vor face efectul daca veti avea si dvs grija in ceea ce priveste alimentatia cainelui, si nu preferintele sale.


Tags: instalator sisteme termice solare, instalator sisteme fotovoltaice solare, inspector resurse umane

marți, 3 iulie 2012

The Oldest Tattoo Salon in Bucharest open in Old Centre Bucharest Town it’s new centre

The oldest  Tattoo Salon in  Bucharest  open in Old Centre Bucharest Town The oldest Tattoo Salon in Bucharest open in Old Centre Bucharest Town it's new centre

 

About Tattoo and Body Piercing Salon  Roxy Tattoo Design Bucharest

 

saloane piercing bucuresti salon tatuaj bucuresti roxy tattoo piercing

Roxy Salon Tattoo Design Tattoo and  body piercing Bucharest is a  prominent member of  Romanian Union Tattoo  being  one of the best and serious tattoos and piercing salon  in  Bucharest and recently opened a branch in Barcelona.

We have  made thousands of young people  happy with our  tattoos done in these years, and recommend us as one of the best tattoo salon  in Bucharest.

As advice is that , a tattoo should be executed by professionals  like us not from small tattoo studios which will be closed in two or  three month .

It is a joy to have a beautiful tattoo! No experience, technical and artistic talent is impossible!

After thousands of executed  tattoo and years past  in Bucharest   , Roxy Tattoo Design work with  experience . I made thousands of young happy with tattoos and our work on our recommended! Tattoo Roxy became a partner in the whole country (clients come to us across the country) and an advisor for those who like tattoos, the expertise and the multitude of information made available by the tattoos on its  blog site www . roxy-tattoo.com.

Has a salon  of 100 sqm, well equipped with high quality materials.

We are serious, professional and answer for what we do.

Our address is  Old Central Bucharest Town  – Strada Lipscani Nr 12 et 1 ap 6  sector 3 - Bucharest- 1.

Phones are 004 0723 265771 or 004 0722403977.

This blog is part of the tattoo site www.roxy-tattoo.com and  www.saloanetatuaje-bucuresti.ro

On site www.roxy-tattoo.com, you have  about 200 tattoos made by us and many other aspects of Roxy Tattoo Design Bucharest  salon .

Roxy Tattoo Design Tattoo Salon Bucharest is designed by a former manager of multinational company and is one of the best tattoo and piercing studio in Bucharest.

It is a salon based on good management, I would say less and has a cosmopolitan air simply intellectual.

This site and blog is built to customer tattoos – is extremely functional and is one of the most complete Romanian sites on the activity of a tattoo salon and meets the informations and requirements  that a client wants to get to and a tattoo.

To understand our philosophy attach this message to our clients ::

“Hello! Cristina B and by this mail I want to express my gratitude for the beautiful tattoo that I have got two days ago! My Scorpio Blue came out very well and everyone who saw admired. It was worth! I thank you Ionut, who was very patient, very understanding, a sense and sensibility as rarely meet today! It was a great experience, maybe longer, and more, not sure yet. However, continued success as well do what you do! We’ll see and hear “Cristina – B.

I tried removing it intellectualized the art of the tattoo to be hidden Romanian mentality and be among people with poor intellectual training. We try to demonstrate, as in Western Europe and America, that tattoo is a positive psychological factor and a “fashion item.

Roxy Salons Tattoo Design Bucharest  and piercing experience promotes respect, trust and reliability.

Roxy Tattoo Design Salon  patterns  of tattoos are  computerized or by hand (free hand!). The design is no charge and is done in three ways:

A. In Photoshop or Corel still (model design is made by the customer – no charge!)

2.We draw  the model on the spot ‘Freehand’ (as Miami Ink / LAInk) – (to draw on demand-no charge!)

Three. Or photoshop + Drawing (Freehand) by tattoo artists (custom  no charge!)

I hired on the basis of competition of the best tattoo artists in the country, well paid, respected, which is within the rules of management thinking by Roxy Tattoo Design Bucharest and who meet the high standards of high competition in Bucharest.

Have medical tests to date, degree certified by professional tattoo and first aid certified, certified by Red Cross certified hygiene and have a high performance back and moral probity and respect for the client and to work.

The two tattoo artists from  (two boys and flexible) Tattoo Roxy who design the  team, were carefully selected among the best, meet years of experience and meet the standards required by management.

They worked in the tattoo-many years in many professional salons authorized accumulating extensive work experience. Management company, with two tattoo artists meet all criteria to guard the quality of execution, the medical safety and exemplary behavior in relationship with its customers.

We are flexible, but serious and demanding respect and ask!

Some works (in number about 200) are displayed on our site in the gallery tattoos, and their quality will talk about how we deal with high quality and reliability also very important problem of sterilization and medical safety, quality tattoo (not allowed to make mistakes or skin once a customer!) and guarantee that we provide our way of approach seriously. Portraits that are most difficult works executed by a tattoo artist, are present in our gallery and also cover tattoos roxy tattoos tattoo blog.

Again, because Roxy Tattoo Design is the soul of their business, besides their other business, the owners themselves salons tattoos Tattoo Roxy takes care of business details (including sterilization) no detail escape, to raise the maximum final performance, quality and medical safety of the tattoo.

That really matters to us!

Customer to leave with a beautiful tattoo and healthy without any disease . In this blog I used all his experience to help you treat this matter with almost seriousness tattoo because a tattoo is something very bad had serious unrecoverable, noting that no laser or other means we can not remove easily. A bad tattoo is a very serious and very difficult to solve.

This blog contains almost all elements of such decision to make a  tattoo and you choose a model and to choose a tattoo salon  and an experienced and reliable tattoo artist. To be more precise this blog tattoo covers the following:

A. Choosing a tattoo model and the salon: in the place of the body to make tattoo hurts, I do anesthetic why I want a tattoo, permanent or semi-permanent, what kind of tattoo, either in color or black and gray, the room reliable, have permits, to see the tattoo artist’s portfolio (most importantly!) to have confidence in him, looking on forums to see opinions about the room, what to ask the tattoo artist, tattoo salon is authorized by Ministry of Health , how much does tattoo chosen tattoo knowledge semantics chosen not to regret

2.Sterilize and medical safety: you have to wonder if the sterile materials used in the process of tattooing, which are making the sanitary conditions of tattoos at a tattoo salon, how to sterilize

3. Tattoo after care – how to take care not to damage it and not get infected , what  you should not do to be good new tattoo healed without complications.

Roxy beyond the commercial side, human side prevails. Man is made first and then the material side. If the elements and seriousness client fail to properly tattoo perfection and beauty, better than to refuse it and do something bad to suffer a lifetime.

Be mature and serious and go to authorized salons  . Rely on experienced tattoo artists and works great portfolio carefully, ask where you can trust, you can see documents and papers and responsible management team (where applicable!) And tattoo artists.

Do not look at tattoos and piercing salons obscure, by all gangways of neighborhood blocks, designed to make tattoos weak, sick and make money at the expense of naivety and credulity!

Many customers come to us for repair of these so called ‘pseudosalons’, where you can not find even 10% of the certificates required by SANEPID and also the necessary material means of sterilization activities and prevent contamination hazards.

Look carefully at the salon to tattoo artists on their work in their determination to do good and to provide some material because it is very important.

At the top salons, people are the best, pay well and sending their best to do one thing all good things to come with quality! Otherwise we stay in the market!

In 2010 a lot of tattoo shops came  and in 2011 came the end few remained , but those are the good and serious.

Roxy  Tattoo Design Bucharest is a pride that after thousands of tattoos done in tattoo salon  Tattoo Roxy, customers return to send us good thoughts, health and ask us to come visit us in your spare time giving us good thoughts.

Roxy Tattoo Design Bucharest was built on a philosophy of life in a positive and constructive attitude.

You are always welcome at our salon with any questions and desire to understand our vision and mission in tattoo art.

Tattoo salons , has no a big business and do not have budgets to promote the art market because the tattoo market in Romania is small , and the possibilities are reduced. But this way, thank you show Miami Ink Tattoo, more recently LA Ink because it opened the door to a magical art so beautiful and fascinating.

Sincerely yours

Roxy Tattoo Design Bucharest

Manager and Administrator Roxy Tattoo Design Bucharest

Roxana and Bogdan Iliescu


Tags: pret tatuaje, pret tatuaj

marți, 19 iunie 2012

Tineti legatura cu romanii din UK

Romani in UK sunt intr-un numar destul de mare si cu totii stim asta. Fie ca este vorba de rudele noastre mai apropiate sau mai indepartate, fie ca este vorba de prieteni sau simple cunostinte, romanii in UK formeaza o comunitate de care este imposibil sa nu ne pese, cu care sa nu dorim sa pastram legatura in permanenta si despre care vrem sa aflam tot timpul noutati. Se intampla cateodata sa nu avem posibilitatea de a vorbi atat de des precum ne-am dori la telefon sau pe internet cu persoanele dragi care sunt plecate in UK, de aceea un loc in care putem afla noutati despre romani in UK este atat de util in ziua de astazi. Desi nu este imposibil, este destul de greu sa gasesti o pagina web spre exemplu, dedicata exclusiv oferirii de informatii despre romani in UK, insa acestea exista si in cele ce urmeaza vom incerca sa explicam de ce o astfel de pagina web este atat de importanta, cu ce ne ajuta pe noi cei ramasi in Romania dar si cu ce ii ajuta pe cei plecati in UK, fie temporar sau definitiv.

In primul rand, asa cum am mentionat anterior, suntem noi, cei ramasi „acasa”, principalii interesati sa aflam noutati despre romanii in UK. Ce ne poate oferi o astfel de pagina web? Bineinteles ca nu putem afla vesti directe de la rudele, prietenii sau cunostintele noastre aflate acolo, insa putem afla ce se mai intampla in jurul lor. Un astfel de spatiu virtual care se preocupa cu promovarea celor mai importante stiri despre romani in UK este extrem de cautat si dorit atat de cei aflati in Romania, precum si de cei plecati peste hotare. Aici puteti afla ultimele stiri despre romanii in UK din absolut orice domeniu de interes, inclusiv cultural, social, politic sau economic.

Mai departe, o astfel de platforma online este extrem de folositoare si pentru romani in UK. Aici ei pot afla in primul rand ultimele stiri despre ceea ce se mai intampla pe teritoriul tarii in care au emigrat, dar pot lua legatura si cu alti romani aflati in aceeasi situatie. Comunitatea de romani in UK trebuie sa fie din ce in ce mai inchegata, acestia trebuie sa fie uniti, indiferent daca inainte sa plece din Romania se cunosteau sau nu. O astfel de pagina web poate ajuta la coeziunea grupului de romani in UK, le poate facilita comunicarea interpersonala, ii poate ajuta sa ia legatura unii cu ceilalti pentru diverse probleme sau pentru desfasurarea unor activitati. Mai mult decat atat, o astfel de pagina web contine de obicei si o rubrica de anunturi UK. Aici oamenii pot cauta si posta anunturi cu privire la locuinte de inchiriat sau de vanzare, oferte de munca si multe altele. Atat pentru romani in UK abia sositi, precum si pentru cei care au emigrat de ceva vreme, o astfel de sectiune de anunturi UK este foarte utila pentru ca isi pot gasi locuri de munca, pot oferi altor romani in UK un loc de munca, se pot grupa pentru a inchiria locuinte si multe altele.

Fie ca vorbim de sectiunea in care cautam doar anunturi UK pentru ceva ce ne intereseaza in mod direct, fie ca urmarim ultimele noutati despre ce-au mai facut romanii in UK, un spatiu virtual care sa ne ofere regulat aceste informatii este mai mult decat necesar si util. Fenomenul migratiei este real si in plina expansiune, astfel ca utilitatea unor astfel de pagini web va creste din ce in ce mai mult in perioada urmatoare mai mult ca sigur.


Tags: anunturi uk, romanii in uk, romani uk

Aflati ultimele noutati despre romani in UK

Romani in UK sunt intr-un numar destul de mare, iar acest numar este in permanenta crestere, cel putin asa arata ultimele sondaje in materie de migratie de pe teritoriul Romaniei. Iar aceasta crestere permanenta a numarului de romani in UK din ultimii ani nu a facut altceva decat sa creeze o presiune pentru descoperirea unor metode potrivite pentru o mai buna comunicare intre cei plecati si cei ramasi acasa. Dar acesta nu a fost unicul motiv pentru care aceste noi metode a aparut. De cele mai multe ori oamenii sunt interesati de ceea ce se intampla in general cu romanii in UK fara a avea neaparat rude sau cunostinte plecate acolo. Nu putem fi indiferenti fata de soarta compatriotilor nostri plecati peste granita, si nu putem spune ca ne pasa ce se intampla cu ei doar daca ii cunoastem sau daca ne-ar fi rude. De aceea este foarte important sa avem un loc in media care sa ne ofere informatii actuale despre romani in UK, un loc in care sa putem gasi anunturi UK cu privire la diverse domenii, inclusiv anunturi UK despre vanzari, inchirireri sau locuri de munca disponibile.

Informatiile actualizate despre romanii in UK pot fi din cele mai diverse domenii, incluzand domeniul cultural, domeniul social, domeniul economic si mai ales domeniul politic. Mai ales avand in vedere numarul crescand de romani in UK, este aproape imposibil sa nu existe si un interes crescand pentru o asemenea platforma de informare. Si cum internetul face parte din viata noastra de zi cu zi, ideal ar fi ca acest spatiu de informare despre romanii in UK sa fie unul virtual. Cei mai multi dintre oameni folosesc internetul zilnic, pentru cel putin 2-3 ore, fie ca acest lucru are loc la locul de munca, acasa sau la scoala, pentru activitati laborale, academice sau de recreere. Este clar ca ne va fi mult mai simplu sa cautam o pagina web care sa ne ofere informatii despre romani in UK iar o pagina care contine anunturi UK are mai multe sanse sa fie citita de un numar mai mare de oameni daca este online.

Mai mult decat atat, prin intermediul sectiunii de anunturi UK romanii aflati  acolo pot lua legatura mult mai usor unii cu altii, se pot cunoaste si pot gasi o mana de ajutor pentru problemele pe care le au sau pentru activitatile viitoare pe care vor sa le desfasoare. Aici putem gasi spre exemplu, oferte de inchiriere a unor locuinte de la alti romani deja stabiliti acolo, in cazul in care am dori sa plecam in UK. Si nu numai atat, putem gasi oferte de locuri de munca, putem lua legaturi cu alti romani in UK pentru a le cere sfaturi si pentru a-i consulta cu privire la posibilele nelamuriri pe care le-am putea avea inainte de plecare sau poate chiar cand suntem deja acolo pentru prima oara.

Cu alte cuvinte, o astfel de platforma online care se preocupa exclusiv de romanii UK este mai mult decat o pagina de reclame si anunturi. Ea este un spatiu al cunoasterii, al socializarii si, in acelasi timp, un spatiu al informarii. Poate ca nu avem cu totii timp sa ne uitam ore in sir la stirile televizate, insa cateva minute pentru presa vom acorda in cele mai multe dintre cazuri. Iar singura modalitate de a citi exact ce ne intereseaza si de a trece informatiile din media prin filtru propriu este accesarea internetului. Pe o astfel de pagina veti citi totul despre romanii in UK si veti afla ultimele stiri cu si despre romani in UK.


Tags: anunturi uk, romanii in uk, romani uk

luni, 18 iunie 2012

Why online discount coupons are so great

Retailers worldwide are permanently trying to keep their old customers satisfied but they are also continuously doing their best to attract new customers and convince them to return to the same store for their next shopping sessions. The means that retailers use to do such things vary a lot, but it’s certain that one of the most commonly encountered ones is represented by discounts. In one form or another, every store in this world offers its clients from time to time certain discounts for their products, and we’re not talking here just about outlets. Discounts were most of the times offered to customers by retailers in the form of some coupons, and they were for certain products the store offers or for all the products available, and usually had an expiring date as well. But ever since most shopping services have been made available online as well, the discount coupons started to appear available on the websites. One of people’s most common demandings on the market nowadays is represented by the herbal products, for example. And this is not something that happens in the real shopping stores, but especially in the virtual, online ones. What does that mean? Well, it basically means that the demand for online coupons offering discounts for herbal products has grown bigger as well. And one of the most popular discount coupons of this kind is the Iherb coupon.

And finding iherb coupons online is not something difficult to do, you just have to look for them in the right place. The first place where you could find an Iherb coupon is on specialized websites that offer discount coupons for a wide range of brands and products. Even though you might expect the iherb coupons to look like the traditional discount coupons made of paper that used to be handed to customers, it’s obvious that the online ones are not the same thing. Actually, an Iherb coupon is more like an Iherb coupon code, and not some piece of paper that you are being given. And that iherb code is what you are going to use when you want to purchase iherb products and it’s what is going to give you a discount on the prices. If you don’t know what Iherb products are, we will clear things up for you. An iherb coupon code gives you discount for thousands of products like nutritional supplements, skincare products, life extension products and many other more.

Using iherb coupons is great and not only because of the huge discounts they could bring us, but also because of other amazing facilities, like free shipping and huge supplements selection. Furthermore, the iherb coupons can get you up to 30-40% discount on the products which is really amazing! This means that if you had you financial resources calculated at first, you are now able to afford many more products than you thought at first. With an iherb code you can products like nutritional supplements or skincare products at a much lower price than expected, an you can choose between thousands of products and lots of brands. It’s practically impossible not to find something that you like, a brand you trust and even products you’ve used before and would like to use them again. An iherb coupon is the first thing you have to look up on the internet when you want to go shopping online. The iherb coupon code will get you great deals and it will most definitely help you become what today it is called a smart shopper.

The benefits of smoking

Everyone is talking about the disadvantages of smoking and it's hard to prove them wrong, that's for sure. Cigarettes can cause heart and cerebral failure, have a bad effect on your lungs, your skin, your teeth and other essential systems of your body. But all the people that are smoking are aware of the risks and are doing it in an open way, so there's no point in making them feel bad because of it. So there have to be some advantages to all this, right? There have to be sound and solid reasons why people keep on smoking and buying smokes using a cigs4you coupon, for example. Cigarettes are not always bad, you have to trust me on this. So let's take a look at the reasons cigarettes can be quite good or at least feel good.

 

They relax you. Admit it, when you're tense or even angry, a cigarette can help you relax. After you had a fight with your boss, the best thing you can do to cool down (except turning everything in a fist fight) is go outside and have a cigarette with your colleagues or alone. Similarly, you can go out of a tough exam and have a smoke and go back and give your best. Or, before a really tough employment interview, you can have a smoke that you can get using the cigs4you duty free and approach the interview in a much more relaxed manner and tone. This will help you look and seem much cooler and on top of your game.

 

They can make you seem cool. Think of detective movies. All of the hard boiled cops and private eyes are smokers, some of them chain smokers. If you translate this into real life, being a smoker helps you seem much cooler than you are. Being all wrapped up in a cloud of smoke, in a bar, will attract the attention of other people and if someone's playing the saxophone right then, you can definitely feel like one of those really cool detectives. If you want to add some even more style and substance to your look, you can consider some great shoes using the infinity shoes coupon that will get you some really cool, vintage shoes you can use together with your fabulous cigarettes.

 

They can make you have a thicker voice. For many men, this is still an issue, let's be honest. Having a girly voice is kind of humiliating and many would kill to have a thicker voice. You don't have to kill anyone, relax, but smoking a few cigarettes a day will give a thicker, more manlier voice, something in the lines of Barry White or something. Many doctors will tell you that smoking 3-4 cigarettes a day is not very dangerous, but they can have a big effect in turning your voice into something more manly and more impressive.

 

Usually, smaller men are scared of having a squeaky voice, so they'll try basically anything to make it thicker. A few cigarettes can be the good option, but some iherb coupon minerals can do the trick as well, because these minerals are made to help with many things when it comes to personal development, and voice is definitely one of them.

luni, 11 iunie 2012

Alege produse audio de calitate, la preturi accesibile

Produsele realizate de compania Yamaha Sound sunt recunoscute in intreaga lume pentru calitatea lor incontestabila. Infiintata inca din 1887, in Japonia, Yamaha a devenit odata cu trecerea timpului un producator de top in domeniul echipamentelor audio, dar si in cel al instrumentelor muzicale.

Magazinul Sono comercializeaza numeroase produse marca Yamaha: boxe, amplificatoare, receiver-e, subwoofere, sisteme audio, blu-ray playere, tunere hi-fi, sisteme home cinema, DVD playere, casti, si nu numai. Profita de promotiile disponibile pe Sono.ro. In ceea ce priveste ofertele actuale mentionam:

Pachet audio stereo Yamaha R-S300, monitor audio BX2  la 2149 RON

Acest pachet contine:

  • Monitor audio BX2
  • doua boxe de raft
  • Receiver Yamaha audio/video stereo R-S300

Functie de reducere a zgomotului si vibratiilor

Control permanent al volumului

Compatibilitate iPhone, iPod, bluetooth

 

Pachet audio stereo Yamaha A-S300, monitor audio BX2 la 2349 RON

Acest pachet contine:

  • Monitor audio BX2
  • doua boxe de raft
  • Amplificator Yamaha stereo A-S300, hi-fi

Control permanent al zgomotului

Modul Pure Direct pentru semnal scurt si direct

Iesire pentru subwoofer

Compatibilitate iPhone, iPod

 

Pachet hi-fi stereo Yamaha A-S300, Magnat Quantum 555 la 2899 RON

Acest pachet contine:

  • doua boxe interior Magnat Quantum 555
  • Cablu 2 X 2.5 mm
  • Amplificator Yamaha A-S300, stereo hi-fi

Modul Pure Direct pentru semnal scurt si direct

Control permanent al zgomotului

Iesire pentru subwoofer

Compatibilitate iPhone, iPod

 

Yamaha RX-V371, Magnat Supreme 800 5.0 Pack la 2044 RON

Acest pachet contine:

  • doua boxe de podea Magnat Supreme 800  
  • doua boxe de raft Magnat Supreme 100
  • o boxa Magnat Supreme Center 250
  • un receiver Yamaha audio/video RX-V371

HDMI 4 intrari si o iesire, compatibiltatea 3D si ARC

Tehnologie Cinema DSP

 

Pachet home theatre Yamaha RX-V371, Yamaha NS-555 5.0 la 3399 RON

Acest pachet contine :

  • doua boxe de podea Yamaha NS-555
  • doua boxe de raft Yamaha NS-333
  • O boxa de centru Yamaha NS-C444
  • Receiver Yamaha RX-V371 audio/video surround

HDMI 4 intrari si o iesire

Compatibilitate 3D, ARC si HD audio

Iesire pentru subwoofer

Compatibilitate bluetooth, iPhone si iPod

Tehnologie Cinema DSP

Modul Silent cinema

 

duminică, 10 iunie 2012

Cum functioneaza celulele solare.

 Ati vazut , probabil, calculatoare cu celule solare, acestea sunt dispozitive care nu au nevoie de baterii, si in unele cauze nu au nici buton de pornit / oprit. Atata timp cat este suficienta lumina ele par sa lucreze pentru totdeauna. Este posibil sa fi vazut desemenea panouri solare mai mari, sau panouri solare la semafoare, sau indicatoare rutiere, sau locuri de parcare care folosesc pe timp de noapte lumina provenita din energie stransa pe timpul zilei din acumlatoare solare. Desi aceste panouri sunt mai mari nu sunt la fel de comune ca cele solare pe care le au de exemplu calculatoarele, dar sunt mai greu de recunoscut pentru ca se afla intr-o forma in care nu te astepti sa le vezi.

De fapt, celulele fotovoltaice - care au fost utilizate prima data aproape exclusiv in spatiu la alimentarea sistemelor de sateliti electrici din 1958  de atunci aceasta tehnologie este utilizata in moduri mai mult sau mai putin exotice.Tehnologia continua sa propuna dispozitive noi tot timpul, de la ochelari de soare la vehicule electrice sau statii de incarcare.Speranta pentru o "revolutie solara" a existat de-a lungul timpului de zeci de ani - ideea ca intr-o zi vom utiliza toate energia electrica gratuit de la soare. Aceasta este o promisiune seducatoare, deoarece intr-o zi luminoasa, soare, razele soarelui de afara aproximativ 1.000 de wati de energie pe metru patrat de suprafata al planetei. Daca am putea colecta toate aceasta energie, am putea-o utiliza cu usurinta pentru a ne alimenta casele si birourile gratuit.In acest articol, vom examina celule solare pentru a afla modul in care are loc conversia energiei solare direct in energie electrica. In acest proces, vei afla de ce ne apropiem de nivelul in care vom folosi energia soarelui in fiecare zi, si de ce avem inca multe cercetari de facut pana cand acest proces va deveni rentabil.

    Vom incepe prin a explica ce anume este un panou solar, el este un modul solar ( modul fotovoltaic sau panou fotovoltaic) , un ansamblu ambalat conectat la celule fotovoltaice. Panoul solar poate fi folosit ca o componenta a unui sistem  fotovoltaic mai mare creeat cu scopul de genera cantitati de energie mai mari in aplicatii comerciale si rezidentiale. Fiecare panou este evaluat de catre puterea de iesire DC, in conditii standard de testare, si de obicei are variatii de la 100 pana la 450 de wati. Eficienta unui panou este determinata de zona de intindere a panoului. Si anume un panou cu eficienta de 8% si 230 W va avea de doua ori zona de panou mai mare ca un panou cu eficienta de 16% la 230 W. Acum va dati seama ca trebuiesc o multime de astfel de panouri pentru a produce curentul de care avem nevoie pentru ca pana la urma cel mai bun criteriu de diferentiere al lor este cantitatea de panouri si suprafata in mp acoperita. Cu aceste tehnologii se ocupa in momentul de fata programul casa verde.

Precum si cu centrale cu peleti, pompa caldura. Vedeti actualizarile acestui program in casa verde 2012.  Datorita acestor programe vom putea sa ne raliem la standardele internationale de protectie a mediului si vom putea astfel avea toti pe bani putini tehnologie care ne va aduce energie in locuintele noastre fara a mai polua natura.

Iriga eficient gradina cu legume

Gospodariile individuale tind sa se inmulteasca in anii din urma, contrar efectului care a fost resimtit cand multe dintre acestea au fost parasite de catre familiile care nu mai aveau un loc de munca si care s-au refugiat in alte tari pentru a-si castiga existenta. Cum vremurile se schimba si din nefericire traversam o perioada nu tocmai pozitiva din acest punct de vedere, exista o crestere a numarului de familii care au revenit in locurile de unde au plecat acum cativa ani pentru a-si reincepe viata pe propriul pamant si mai ales pentru a-l cultiva si a asigura existenta familiei din recoltele pe care le sadesc si ingrijesc.

Nimeni nu poate spune ca munca unei teren agricol pentru culturi personale ar fi usoara, dar nici nu se poate afirma ca exista o mare dificultate pentru intretinerea acestuia si primirea unor recolte bune atunci cand exista preocupare si desigur munca.

Elementul esential al obtinerii unor culturi idestulatoare si sanatoase este desigur cantitatea de umezeala din sol, cu alte cuvinte apa care este distribuita suprafetii de cultura in cauza. Cum nu intotdeauna ne putem baza pe apa de ploaie, avand in vedere ca tot mai des sunt zone si perioade de timp in care apa provenita din ploi nu este suficienta, atunci sunt necesare unele interventii din partea noastra pentru a nu avea surprize neplacute la finalul ciclului de crestere al legumelor cultivate.

Aductiunile de apa sunt in general dificile pentru zonele izolate sau care nu au un numar important de locuitori, iar acest lucru determina folosirea puturilor de adancime pentru extractia apei freatice. Pentru aducerea la suprafata a apei necesare gradinii tale cu legume, dar si pentru folosirea ei de zi cu zi in gospodarie, in mod categoric ai nevoie de instalarea unei pompe de apa, care va ridica la suprafata intr-un debit constant si suficient apa de care ai nevoie.

De regula aceste pompe apa sunt dimensionate din punct de vedere al capacitatii si puterii de extractie a apei, drept pentru care daca nu ai cunostinte in acest domeniu cu siguranta un tehnician practicant al acestei meserii iti va oferi toate detaliile de care ai nevoie. Prin urmare o pompa submersibila se va utiliza eficient doar daca parametrii ei functionali se vor plia pe adancimea si necesarul de debit care este cerut de catre utilizator.

Pentru ca am vorbit despre irigarea gradinii, atunci in functie de suprafata pe care o ai in lucru, ca teren de cultura pentru legume sau alte plante, vei avea nevoie de un debit constant si suficient de ridicat pentru a putea imprastia pe intreaga suprafata apa de care terenul are nevoie. Este posibil ca unele pompe submersibile sa nu poata face fata acestei cerinte, ci numai ridicarii apei la suprafata. Pentru conducerea apei catre locul de udare vei putea folosi cu eficienta o pompa hidrofor care va prelua toata sarcina de impingere a apei spre reteaua de udare a gradinii tale. Aceste hidrofoare pompa submersibila sunt utile si in situatiile in care este necesara urcarea apei la un nivel superior fata de orizontala locului de unde este extrasa, spre exemplu atunci cand casa este situata pe un deal, sau si atunci cand casa are unul sau doua niveluri, iar sursa de apa este pozitionata la un nivel inferior acesteia.

Daca aceste informatii vi se par potrivite pentru realizarea unei irigari optime a terenului de cultura pe care il detineti, atunci la fel de oportun ar fi si faptul de a cauta cu ajutorul internetului echipamente la un pret rezonabil, adica exact ceea ce aveti nevoie, pompe submersibile ieftine si hidrofoare ieftine. Piata de profil este in continua crestere, iar dumneavoastra nu va ramane decat sa decideti daca acesta pompa submersibila pret, sau acest hidrofor pret sunt potrivite din punct de vedere tehnic si economic pentru gospodaria care o vreti din ce in ce mai profitabila si economica pentru familia dumneavoastra.

vineri, 8 iunie 2012

Consumul.

Cand stai si te gandesti in momentul de fata la multitudinea de modalitati de a produce astazi energie, incepi sa te revolti atunci cand realizezi ca totusi ea este destul de scumpa. Niciodata nu am inteles cum de reusim sa ii lasam pe cei care ne conduc sa ne scumpeasca energia , desi se pare ca noi traim intr-un secol in care ne permitem luxul de a inventa sau a descoperi o gramada de modalitati de a produce energie electrica. Ganditi-va ca poate vi se pare scumpa o turbina eoliana dar, daca stam sa ne gandim mai mult ea ne poate produce de la 1 MW in sus pe zi, deci cu niste acumulatori , aceasta energie ne poate folosi la cateva din aparataele din casa, si pana la urma cantitatea de energie va depinde si de viteza vantului si implicti viteza cu care se vor roti palele elicei. Pe langa asta sunt si alte metode, cum ar fi centrale cu peleti, pompa de caldura, si acestea au rolul de a ne ajuta sa reducem cheltuielile la energie si sa scutim natura de efortul pe care il face de mii de ani si anume sa rupem bucati mari din ea pentru a supravietui. Dar totusi printre cele mai importante dintre ele sunt panouri solare. Vom incepe prin a explica ce anume este un panou solar, el este un modul solar ( modul fotovoltaic sau panou fotovoltaic) , un ansamblu ambalat conectat la celule fotovoltaice. Panoul solar poate fi folosit ca o componenta a unui sistem  fotovoltaic mai mare creeat cu scopul de genera cantitati de energie mai mari in aplicatii comerciale si rezidentiale.

     Fiecare panou este evaluat de catre puterea de iesire DC, in conditii standard de testare, si de obicei are variatii de la 100 pana la 450 de wati. Eficienta unui panou este determinata de zona de intindere a panoului. Si anume un panou cu eficienta de 8% si 230 W va avea de doua ori zona de panou mai mare ca un panou cu eficienta de 16% la 230 W. Acum va dati seama ca trebuiesc o multime de astfel de panouri pentru a produce curentul de care avem nevoie pentru ca pana la urma cel mai bun criteriu de diferentiere al lor este cantitatea de panouri si suprafata in mp acoperita. Cu aceste tehnologii se ocupa in momentul de fata programul casa verde. Precum si cu centrale cu peleti, pompa caldura. Vedeti actualizarile acestui program in casa verde 2012.  Datorita acestor programe vom putea sa ne raliem la standardele internationale de protectie a mediului si vom putea astfel avea toti pe bani putini tehnologie care ne va aduce energie in locuintele noastre fara a mai polua natura. Nu exista preturi mari pentru aceste tehnologii, dar in momentul de fata sunt mai greu de calibrat pentru nevoile unei gospodarii, mai ales ca vantul nu bate intotdeauna la fel de puternic, sau soarele nu este mereu pe cer, dar pentru asta sunt acumulatorii. Trebuie astazi sa ne indreptam si noi oamenii de rand privirile catre aceste moduri de a obtine electricitate, pentru ca pana la urma trebuie sa ne conservam mediul nu sa il otravim cu deseuri nucleare, sau sa transformam pamantul intr-o lada uriasa de gunoi, si asta datorita poftei noastre insatiabile de consum al energiei electrice.

marți, 5 iunie 2012

Adaptarea la noi tehnologii.

Exista acum destul de multe cai de a obtine energie din surse neconventionale sau mai exact regenerabile. Din anii 50 incoace se tot descopera metode noi care sa ne ajute sa ne putem duce existenta intr-un mediu relativ normal desi consumul la nivel mondial este in continua crestere. Energia nucleara este o solutie cu un randament extrem de bun dar extrem de poluanta si extrem de periculoasa. Aceste surse de energie trebuiesc sa fie pana la urma si prietenoase cu mediul pentru ca altfel riscam sa aducem lumea intr-o noua criza. Motiv pentru care au aparut numeroase programe care se ocupa cu raspandirea acesto tehnologii in randul celor care inca nu le cunosc si  nu le aplica, unul din aceste programe este programul casa verde, in acest program sunt prezentate diferite tipuri de aparate care ne usureaza viata producand energie mult mai economic si mai putin poluant decat restul cu care suntem obisnuiti acestea sunt panouri solare, centrala lemne, pompa caldura. Unele dintre cele mai bune soltuii la momentul actual sunt panourile solare, pentru ca ele si incalzesc apa din locuinta si reusesc sa produca destul de mult curent mai ales daca sunt intinse pe o suprafata mare. Exista totusi si la ele niste probleme legate de intretinere cu care inca nu suntem obisnuiti.

   Una din ele ar fi faptul ca trebuie sa le curatam destul de des pentru a avea un randament mai bun. Va dati acum seama ca daca ar fi murdare lumina soarelui nu ar mai putea fi absorbita de celulele fotovoltaice atat de bine . Dar pe scurt cerintele economice, si aici ma refer la preturi ar fi cam asa.Ele se impart in trei categorii de preturi: cele de a achizitionare in cantitati mici (module de toate marimile, in gama de kilowati anual), mid-range (de obicei până la 10 Mwp anual), precum si cumparatorii mari cantitatea  ( va dati seama acum ca in cantitatile cele mai mari ele pot fi cumparate cel mai ieftin este un fel de sistem en gros ). Pe termen lung, numai pe termen lung,este in mod clar o reducere sistematica in pretul de celule si module.De exemplu, in 1998 a fost estimat costul per watt cantitate a fost de aproximativ 4.50 dolari, care a fost de 33 de ori mai mic decat costul în 1970 de $150
In lumea reala preturile depind foarte mult de conditiile meteorologice locale. Intr-o tara noroasa, cum ar fi Marea Britanie, pretul pe kW instalat, in general, variază între 2,00 £ la £ 3000,  in timp ce in tari precum Spania, mai insorita costurile pot fi mult mai mici. Ca atare trebuie intotdeauna sa ne facem socotelile in functie si de zona si mai ales de cumparataor, de retailer, de conditiile in care ni se ofera service, intretinere si mai ales de tipurile de piese de schimb care le gasim pentru ele si mai ales la ce preturi gasim si aceste piese de schimb. Trebuie insa sa avem parte de sfatul unor profesionisti in domeniu si mai ales trebuie sa stim mai multe despre aceste gen de programe cum este de exemplu casa verde 2012. Ca sa putem afla pana la urma cerintele energetice ale locuintei noastre si mai ales in ce masura putem adapta aceste mijloace de a obtine energie la zona in care locuim noi si la climatul tarii noastre.

luni, 4 iunie 2012

Energie ieftina.

Putem acum sa lasam multe lucruri deoparte dar la nivel global sunt insa doua situatii care ne fac viata extrem de grea si ele ar fi foamea si lipsa energiei, nu va uitati la statele din lumea 1 care isi castiga dreptul la energie prin razboaie si prin monopol economic. De aceea lumea are nevoie de surse inepuizabile de energie , de surse care ne pot garanta si curatenie planetei, de surse ieftine de energie , care ii vor impiedica pe cei care viseaza monopoluri sa ne conduca destinele.

Metoda cea mai buna pentru a atinge acest deziderat este si una foarte ieftina cel putin in cazul nostru. Putem profita de programul casa verde 2012, avem astfel ocazia de folosi :panouri solare, centrale cu peleti, pompa caldura, panouri solare aproape gratis. Aceste dispozitive ne permit sa incalzim apa din locuinta fara a mai apela la reteaua clasica de termoficare, ci folosindu-ne ori de deseuri care oricum stricau calitatea pamantului, ori de energie care este practic infinita si anume cea solara. Principiul de functionare al panourilor solare este relativ simplu. Tuburile din componenta panourilor solare capteaza radiatia solara si o transforma in energie termica.

     Apa din tubul interior se incalzeste in urma acestui proces. Pe masura ce apa se incalzeste, ii scade desitatea. Apa incalzita in tubul solar se ridica in rezervorul de acumulare al panoului solar si este inlocuita progresiv de un volum echivalent de apa rece. Procesul se repeta si apa rece ajunsa in rezervorul de acumulare va fi incalzita. Aceste solutii ne ajuta sa nu mai depindem de reteaua veche de termoficare intr-un mod cu adevarat ecologic. Panouri solare de exemplu au ca principiu de functionare diferenta de densitate intre apa calda si cea rece, este binecunoscut faptul ca apa calda urca si cea rece coboara motiv pentru care apa incalzita de celulele din panou se duce in rezervor iar cea rece ii preia rapid locul incalzindu-se si ea la randul ei.

Astfel intr-un timp scurt si cu ajutorul energiei solare care este inepuizabila din punctul nostru de vedere incalzim foarte usor apa nefiind nevoie sa mai folosim curentul electric sau gaze naturale. Pompele de caldura folosesc un principiu asemanator ( termosifon ) ele colecteaza caldura din mediul inconjurator si incalzesc apa in mare cam dupa acelasi principiu. Cat despre centralele cu peleti ele sunt centrale care folosesc in loc de lemne peletii ce reprezinta produse obtinute din deseuri lemnoase in care este adaugat un liant si sunt presate pana cand se compacteaza extrem de bine, autonomia lor de ardere este incredibil de mare iar capacitatea lor calorica este cu 20-30% mai mare decat lemnul obisnuit de foc.

Oricare din aceste metode le-am folosi ne asiguram noua insine o sursa economica, durabila si ecologica de a obtine energie termica.  Tot ce trebuie sa faceti este sa depuneti acte pentru casa verde, acest program este deja de doi ani in functiune , si casa verde 2012 se anunta a fi un succes si mai mare decat cel din anii trecuti. Trebuie cu ajutorul acestor programe sa reusim sa aducem energie ifetina oamenilor de rand care cu ajutorul acestor reduceri din aceste programe sa isi poata cumpara instalatii care sa le faca viata mai usoara. De aceea sustinem programul casa verde  si tot ce inseamna surse alternative de energie.

Alege tehnologie performanta pentru utilizarea sursei de apa

Dezoltarea tehnologiei echipamentelor eletromecanice a adus in primul rand profit si eficienta pentru cei care inteleg ca evolutia in domeniu a ultimilor ani inseamna progres si in acelasi timp usurarea muncii in gospodarii sau alte activitati de productie, precum si utilizarea in conditii de eficienta maxima a unor resurse naturale pentru care in mod categoric trebuie sa avem mai multa grija.

O nisa importanta este cea legata de explatarea resurselor de apa, in care utilizarea de pompe de apa in procedura de aducere la suprafata a acesteia pentru diverse utilizari este de departe solutia optima si performanta in gestionarea eficienta a acestei resurse. Modernizarea continua a acestui dispozitiv a facut ca tot mai multe gospodarii sa utilizeze o pompa submersibila pentru ridicarea la suprafata a necesarului zilnic de apa, atat pentru uz propriu cat si atunci cand familia detine o suprafata agricola de marime mica spre medie pentru culturi de legume, sau o mica ferma pentru animale. Oricare dintre aceste pompe apa, vor putea fi utilizate in functie de puterea declarata de catre producator, iar o dimensionare corespunzatoare este cu atat mai importanta pentru a putea obtine maximul de randament prin aceasta metoda.

Asa cum aminteam anterior, pentru micii fermieri care cresc animale, asigurarea curateniei in spatiile de detinere este un proces important pentru obtinerea unei productii de animale sanatoase, pe care si-o doresc in mod firesc, iar utilizarea apei in acest scop este vitala. Odata cu spalarea spatiilor de adapostire a animalelor, apele uzate care urmeaza a fi conduse spre conductele de evacuare contine resturi de tot felul care pot infunda sau ingreuna evacuarea. Pentru preintampinarea acestor situatii nedorite, se va putea utiliza tot o pompa cu tocator, care marunteste in asemenea maniera resturile antrenate odata cu apa, incat eliminarea prin scurgerile controlate nu mai este o problema.

Atunci cand se doreste irigarea unei suprafete agricole care se afla in apropierea sursei de extractia a apei, pe langa folosirea unei pompe submersibile este posibil sa fie necesar sa folositi o pompa hidorfor, daca distanta la care se doreste irigarea culturilor nu poate fi acoperita de puterea initiala de extractie. In acest mod pomparea va fi suplimentata si in aceasta situatie, dar si in cazul in care se doreste ca apa sa poata fi folosita in locatii care se gasesc la un nivel superior locului din care se face extragerea apei din put, doar prin instalarea unui sistem de hidrofoare pompa submersibila.

Pentru oricare dintre aceste situatii veti dori sa alegeti tehnologia performanta a utilizarii de pompe sumbersibile sau pompe hidrofor, un lucru este important sa nu il omiteti sau sa il considerati ca nefiind necesar. Este vorba despre contactarea unei firme specializate in acest segment de echipamente electromecanice, care prin intermediul unor tehnicieni autorizati va vor putea oferi consilierea de care aveti nevoie pentru alegerea celei mai bune solutii in demesrul dumneavoastra.

Pe langa faptul ca veti putea cumpara pompe submersibile ieftine sau atunci cand este cazul si hidrofoare ieftine, veti primi si tot sprijinul competent in instalarea acestora, iar garantia oferita nu este deloc de neglijat, avand in vedere ca aceste echipamente lucreaza intr-un mediu umed si de cele mai multe ori sunt utilizate in fiecare zi. Daca doriti, inainte de orice demers, puteti chiar dumneavoastra sa faceti o mica verificare cu ajutorul internetului si sa cautati un hidrofor pret sau o pompa submersibila pret, pentru a va edifica in ceea ce priveste partea economica, care desigur este importanta in orice proiect care implica utilizarea tehnologiei performante.

duminică, 3 iunie 2012

Pompele pentru puturi forate

Exista anumite etape de executie care trebuie urmarite in ceea ce priveste construirea puturilor forate. Cand stratul este relativ putin adanc, coloana este formata dintr-un singur tronson (maxim 30 m). La straturile adanci, in scopul recuperarii acestor coloane, executia se realizeaza cu tronsoane telescopic – avansul unei coloane fiind de 20-30 m. Capatul de jos al coloanei are o intaritura numita sabot. Intre diametrele a doua coloane adiacente, trebuie sa fie o diferenta de minimum 100 mm, pentru evitarea intepenirii in timpul lucrului. Primul tronson de coloana introdus in pamant are un rol important in directionarea ulterioara a forajului si in inchiderea straturilor contra infiltratiei de apa superficial. Intreruperea coloanelor se face in strat de roca impermeabila sau in dopuri speciale de beton (in gaura realizata se toarna beton care se reforeaza pentru coloana urmatoare), coloanele petrecandu-se pe 2-3 m.  Coloanele se executa, in general, din burlan de foraj rebutat in industria extractiva de titei, tuburi din table roluita si sudata pe generatoare (4-5 mm), tuburi din azbociment. Trecerea coloanei prin radierul caminului se izoleaza special pentru a proteja apa de calitate din stratul acvifer. Coloana filtranta este elemental cel mai important in functionarea putului. Are rol de a sustine peretele rocii stratului acvifer si de a lasa apa din strat sa intre in put.  Coloana filtranta trebuie sa aiba lungime corespunzatoare grosimii stratului acvifer captat. O coloana de filtru buna, trebuie sa indeplineasca simultan urmatoarele conditii: sa permita amplasarea elementului de captare a apei; sa aiba rezistenta mecanica suficient de mare pentru a nu se deforma sau rupe la solicitarea din impingerea stratului subteran; sa aiba o suprafata activa libera cat mai mare (procentul de goluri 5-30%); rezistenta hidraulica mica la trecerea apei prin perete; sa reziste la agresivitatea apei si a solului in care se amplaseaza, pentru a nu fi distrusa sau colmatata; sa permita o buna deznisipare a putului, atat la punerea in functiune, cat si in timpul exploatarii; sa aiba un cost redus; sa se poata executa usor – pe cale industriala.  Ca material coloana se poate executa din: otel (tub sau table roluita), protejat contra coroziunii, fonta (tub gaurit), azbociment (tub gaurit), masa plastica (tub gaurit sau foaie roluita cu slituri), sticla, portelan, material ceramic.   Din punct de vedere al modului de executie, se deosebesc: coloane filtrante din tuburi gaurite ( cu gauri rotunde sau gauri alungite slituri – mai bune deoarece ofera o suprafata activa mai mare si pot fi protejate anticoroziv relativ usor); din motive de executie insa, latimea orificiului nu poate fi mai mica decat grosimea tablei peretelui, deci mai mare sau egal cu trei-patru mm. Acest filtru nu va putea fi folosit decat cu filtru din pietris margaritar sau prin protectie cu plasa de sarma galvanizata. Se mai utilizeaza filtru tip punte din tabla stantata si ambutisata, latimea orificiului fiind de 108 mm, dar mai greu de protejat anticoroziv, filtre din bare tip carcasa (cu bare profilate sau rotunde), filtre special – formate dintr-o succesiune de talere asezate cu interspatii. Pompa submersibila  pentru puturi forate prezinta un mecanism simplu de functionare. Motorul are o structura constructiva dura. Pompa submersibila colecteaza apa din aceste puturi cu ajutorul unui sistem rotativ complex. Aceste puturi sunt de obicei de adancime. Pompa submersibila folosita in astfel de cazuri este prevazuta cu numeroase dispozitive pentru diverse situatii.  De exemplu, exista modelul de pompa hidrofor pentru puturi forate cu elice. Aceasta elice intensifica activitatea motorului si, practic, pompa trage apa si o filtreaza la o viteza mai mare. Pompa submersibila se scufunda intr-un put cu ajutorul unei funii pe  care o are in dotare, este un element accesorizant care face parte din instrumentele de montaj si punere in functiune.  Pompa submersibila este cel mai utilizat produs in domeniul irigatiilor, folosind apa din puturi.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

luni, 28 mai 2012

Masini hidraulice

Masina hidraulica reprezinta un sistem  de organe de masini cu miscari bine determinate, respectiv un sistem mecanic ce transforma energia fluidului ce le traverseaza. In principal, o asemenea masina transforma  energia hidraulica in energie mecanica si invers, sau forme ale energiei hidraulice tot in energie hidraulica, dar cu alti parametri.  In  functie de caracterul transformarilor energetice, dar si de rolul  avut in aceste procese de cele trei componente ale energiei hidraulice ( de presiune, cinetica si de pozitie), masinile hidraulice pot fi clasificate in patru categorii: motoare hidraulice, generatoare hidraulice, transformatoare hidraulice si turbine-pompe.  Motoarele hidraulice (masini de lucru), transforma energia hidraulica in energie mecanica; se utilizeaza in urmatoarele domenii: pe canale de irigatii in zona rupturilor de panta, pentru recuperarea energiei hidraulice; la  actionari hidraulice pentru manevrarea stavilelor, vanelor si in statiile de pompare mari; in energetica, ca echipament de baza in centralele hidroelectrice. Generatoarele hidraulice (pompe) transforma energia mecanica in energie hidraulica; se utilizeaza in: statii de pompare mari, pentru realizarea vacuumului in instalatiile de amorsare, epuismente sau goliri, echipamente de baza ale statiilor de pompare de diferite tipuri, industria chimica, miniera. Transformatoarele hidraulice transforma energii de diferite categorii, prin intermediul energiei hidraulice. Acestea au urmatoarele domenii de utilizare: in  instalatiile auxiliare, pentru actionarea echipamentelor din statiile de pompare, constructii de masini, actionari, pentru transformari de turatie sau de cupluri, pentru franarea agregatelor, in energetica, in statiile de acumulare prin pompare. Turbinele pompe sunt masini hidraulice reversibile; sunt folosite ca si echipament de baza in statiile de pompare cu acumulare, pentru producerea de energie la varful de sarcina. Si agregatul tip hidrofor este folosit ca echipament de baza intr-o statie de pompare; acesta regleaza presiunea si asigura un sistem de functionare echilibrat. Transformarea energiei dintr-o forma in alta se face cu pierderi, evidentiate prin intermediul diferitelor categorii de randamente care intervin in procesul de transformare; spre exemplu la motoarele hidraulice, la generatoarele hidraulice sau la transformatoarele hidroenergetice, randamentul transformarii este dat de randamentul pompei si de cel al turbinei.  Masinile hidraulice reversibile de tipul turbine-pompe asigura alternativ pomparea si turbinarea apei, functionand practic cu acelasi randament, deoarece au fost proiectate sa raspunda unei astfel de functionari. Pompele sunt masini hidraulice capabile sa transforme energia mecanica primita la arbore in energie hidraulica. Datorita sporirii energiei hidraulice a fluidului vehiculat, pompele se mai numesc generatoare hidraulice, astfel ca  pe tot parcursul tranformarii exista o egalitate intre energia hidraulica si produsul dintre energia mecanica si randamentul pompei.  Alegerea unei pompe, precum si exploatarea corecta a acesteia, presupun definirea si cunoasterea parametrilor de functionare. La fel si intampla si in cazul unui hidrofor.  Debitul volumic (debitul hidroforului) reprezinta cantitatea de fluid care trece prin flansa de refulare a agregatului intr-o unitate de timp. Sarcina hidroforului reprezinta energia specifica pe care fluidul o primeste la trecerea prin hidrofor, si anume prin pompa acestuia. Inaltimea totala se obtine ca diferenta intre energia  pe care fluidul o are la iesirea din hidrofor si cea corespunzatoare intrarii in dispozitiv. Puterea hidroforului reprezinta lucrul mecanic consumat in unitatea de timp pentru vehicularea fluidului si poate fi exprimata in variantele: putere utila –adica puterea transmisa de hidrofor fluidului vehiculat; putere absorbita – puterea masurata la arborele agregatului; putere electrica consumata; putere la mersul in gol – putere absorbita la debit pompat zero. Sezonul estival ne indeamna pe toti sa ne rezolvam problemele legate de sursa de alimentare. Avem nevoie de apa pentru activitatea gospodareasca sau pentru irigatii. Cu totii, cei care avem pamant visam la o recolta bogata, pentru a avea produse atat pentru autoconsum cat si pentru a comercializa. De multe ori starea vremii este nefavorabila, de aceea este bine sa ne luam masuri de precautie si sa ne montam un hidrofor sau o pompa pentru irigatii.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator, pompa hidrofor

duminică, 27 mai 2012

Incercarea si caracteristicile pompelor

In practica se urmareste determinarea caracteristicilor de sarcina, de putere, de randament si de cavitatie, pentru o pompa hidrofor cu  diametrul rotorului constant si actionata la turatie constanta. Incercarile realizate in acest scop se fac pe standuri de incercare, in circuit inchis sau in circuit deschis, in care se fac  masuratori de parametri pe tot domeniul de functionare al pompei. In functie de precizia cu care se asigura masurarea parametrilor, normele interne si internationale incadreaza masuratorile in trei clase de precizie (A, B si C), clasa A fiind cea mai precisa, iar in clasa C fiind incluse masuratorile industriale facute asupra pompelor de catre fabrica constructoare. Normativele stabilesc conditiile de masurare, parametrii de masurat precum si precizia impusa, fiind aplicabile  tururor tipurilor de pompe, incercate numai cu apa curata si rece. In mod obisnuit, pentru masurarea fiecarui parametru se folosesc metode, echipamente si aparatura specifice: pentrul  debit – metoda volumetrica, gravimetrica, sondarea campului de viteze, strangularea vanei de fluid (diafragme), debitmetre electromagnetice, cu turbina, cu ultrasunete; pentru sarcina – manometre cu element elastic, respectiv tuburi piezometrice; pentru putere – wattmetre si truse electrice de masura; pentru turatia n – turometru electric, stroboscopic; pentru vascozitatea cinematica a fluidului – vascozimetru cu sfera cazatoare; pentru timp – ceas cronometru. In procesul de determinare a caracteristicilor  de functionare  ale pompelor se intocmesc niste tabele. Datele provenite din masuratori  se trec in prima parte a tabelului, iar in cea de a doua parte se trec marimile calculate. Pe un stand prezentat experimental se realizeaza masuratori pentru o pompa submersibila. In punctele de priza si diametrele care sunt de 50 mm, respectiv 40 mm, iar vacuommetrul si manometrul sunt amplasate la aceeasi cota. O instalatie  in circuit deschis  pentru determinarea caracteristicilor unui agregat de pompare in constructie normalizata cuprinde:  bazin de aspiratie (1500x1000x800 mm), agregat de pompare, vana de reglaj, articulatie telescopica, rezervor debitmetric, sticla de nivel,  manometru, vacuummetru, piezometru diferential cu mercur, trusa electrica de masura, ecran linistitor,  termometru,  convertizor,  circuit de golire, circuit de deviere. Pompele prezinta o caracteristica de cavitatie.  Determinarea acesteia  la o pompa submersibila este o operatie laborioasa, deoarece masuratorile se vor efectua pana la atingerea regimului de cavitatie, avand drept parametru diferitele pierderi de sarcina introduse pe circuitul de aspiratie. Metoda utilizata  evidentiaza cavitatia prin alterarea performantelor energetice (in special modificari ale curbei de sarcina). Marimile masurate, precum si cele calculate sunt prezentate schematic intr-un tabel.  Intr-o statie de pompare remarcam si prezenta ventilatoarelor. Intocmai ca la pompe, si in cazul ventilatoarelor metodologia de masurare este stabilita prin norme interne si internationale. Masuratorile se pot face in conditii de laborator sau in conditii industriale (in situ), respectiv pe modele atunci cand ventilatorul este de mari dimensiuni. Si in cazul  ventilatoarelor, cele trei clase A, B si C stabilesc precizia cu care trebuie facute masuratorile. Caracteristicile  de functionare ale ventilatoarelor sunt determinate  cu ajutorul anumitor relatii de calcul. Cu privire la schemele instalatiilor    pentru incercarea  ventilatoarelor, acestea sunt numeroase si fiecare trebuie sa simuleze conditiile aeraulice de functionare a ventilatorului in instalatia industriala. Se adopta scheme cu rezistenta pe aspiratie, pe refulare sau mixte; in unele situatii urmeaza ca prin calcule sa se asigure transpunerea rezultatelor si la alte regimuri de lucru (alte turatii, alte dimensiuni), folosind relatii de transformare adecvate. Pompa submersibila  este solutia cea mai potrivita pentru sustragerea apei de la adancime si utilizarea acesteia pentru stropit si  irigatii. Numerosi utilizatori actuali recomanda acest dispozitiv.  Pompa submersibila are in dotare un electromotor de turatii rapide. Pentru a scoate apa din adancuri  trebuie sa aiba o structura constructiva solida.  Motorul rezista la un numar mare de turatii. Procesul de alimentare cu apa necesita o activitate mai intensa spre deosebire de celelalte dispozitiv cu aceeasi destinatie de utilitate. Pompa submersibila este adaptata procesului de filtrare a apei cu impuritati.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

miercuri, 23 mai 2012

Petrecere de weekend in laser tag arena

Daca ati epuizat toate metodele de distractie pentru weekend si daca sunteti un grup de prieteni care aveti spirit de echipa, atunci cea mai buna solutie este sa incercati ceva cu adevarat incitant si care va va pune la incercare toata inventivitatea si abilitatea de actiune in cadrul unei echipe. Este vorba despre un joc care se va desfasura in cadrul organizat de laser tag bucuresti, unde veti avea supriza sa intrati cu adevarat in lumea de vis autentica a serialelor de science fiction Star Wars.

Chiar asa va fi pentru ca veti primi tot harnasamentul pentru a putea participa pe viu la o „batalie autentica” in care doua echipe se vor infrunta „pe viata si pe moarte” intr-un regal al pistoalelor „laser” de ultima generatie. Acest joc de laser tag, aduce fata in fata competitivitatea a doua echipe care se lupta sa „doboare” cat mai multi adversari in primul rand cu ajutorul strategiei pe care o vor avea fiecare dintre ele.

Odata intrati in laser tag arena, toti participantii vor primi cate o vesta speciala dotata cu o serie de zone de contact in care „fasciculul laser” provenit din pistoalele adversarului ii vor depuncta ca si cum ar fi fost loviti. In acelasi timp inclusiv pistoul pe care il veti primi, are la randul sau o zona unica care daca este lovita de catre adversar este complet neutralizat, drept pentru care sunteti ca si scos din joc.

Lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l intelegeti este faptul ca tot ceea ce se va intampla in timpul acestei adevarate petreceri laser, este lipsit de orice fel de urmari din punct de vedere al sanatatii tuturor participantilor. Razele „laser” cu care va atacati „adversarii” sunt complet inofensive indiferent unde ar fi proiectate acestea pe corpul oricaruia dintre cei prezenti in labirintul de joc. Batalia adevarata se duce doar pe ecranul de afisaj al scorului dintre echipe si desigur acolo unde este cel mai important si anume in modul de actiune rapida si eficienta al fiecarui participant si implicit al echipei din care face parte.

Acesta este in fapt si scopul acestui joc de laser tag, de a provoca gandirea rapida si miscarea eficienta in terenul de joc al tuturor celor care participa. Totul se intampla cu repeziciune, terenul labirintului de joc nu este intotdeauna prietenos, astfel incat trebuiesc luate decizii rapide, altfel orice se va putea intampla, ajungandu-se chiar pana la ambuscade cu „final tragic”.

Cei mai bucurosi vor fi copiii care isi vor putea pune in valoare abilitatile si spiritul de echipa cu ocazia participarii la aceste petreceri laser, care vor deveni adevarate izvoare pentru distractie copii. Parintii vor putea intra si ei in zona captivanta a acestui joc, putand chiar organiza petreceri copii bucuresti, unde toti prietenii din scoala sau chiar din liceu isi vor da intalnire pentru cateva ore de distractie pe cinste.

Parintii pot organiza aniversari copii, facand deliciul celor mici, care nu se vor mai lasa dusi chiar atat de usor spre casa, sau cel mult vor cere asigurari serioase ca in cel mai scurt timp vor putea reveni pentru o partida in laser tag bucuresti.

Posibilitatile de distractie sunt multiple in cadrul unei „batalii” laser tag, putand chiar organiza un campionat intre scoli sau licee care va aduce multa bucurie si aventura printre cei care vor cuteza sa intre in „marea batalie” din laser tag arena.

luni, 21 mai 2012

Alegeri si decizii.

De multe ori am vazut fiecare dintre noi in ce stare se afla drumurile de la nopi din tara. De fiecare data am sperat ca totusi o sa se rezolve macar aceasta problema, ca de restul ne saturasem probabil sa asteptam, faptul ca se fac turnari de asfalt pe ploaie , ca se munceste in bataie de joc, sau ca pur si simplu nu-i pasa nimanui de ele, nu stiu exact ce este mai rau.Datorita starii proaste a drumurilor din tara noastra si nu numai, precaritatii cu care sunt instalate indicatoarele, starea lor, lipsei de educatie rutiera a pietonilor sau chiar a conducatorilor auto implicati in trafic au loc zilnic destul de multe accidente. Nu degeaba transportul aerian a fost promovat pe buna dreptate ca cel mai sigur transport din lume, pentru ca numarul tragediilor sunt destul de putine desi rasunatoare la nivel mediatic. Dar media este saturata de macelul de pe sosele unde zilnic la nivel mondial isi pierd viata mii de oameni. Indiferent de starea tehnica a masinii si de calitatea pieselor si implicit de pretul autovehiculului daca o sa fii implicat intr-un accident auto , o sa ai de suferit in functie de forta impactului sau daca tu nu o sa aibe celalalt conducator de suferit pana la urma energia creeata trebuie sa disipeze undeva. In urma unei astfel de tragedii se vor efectua cu strictete cercetari penale ce vor duce pana la urma la identificarea vinovatului si pedepsirea lui conform legii. In momentul in care exista victime sau traume de orice fel se va aduce in discutie si posibilitatea platii unor daune care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, lipsa venitului pe durata spitalizarii, si pagubele materiale provocate. Pentru acest tip de litigii si pentru multe altele exista firmele specializate in recuperarea de daune morale. Acestea au in componenta lor avocati specializati in diferite cazuri in care tu ai putea fi implicat. Iar sfatul lor te poate ajuta sa ajungi dintr-o victima disperata la un om normal care duce o viata perfect normala exact ca inainte de accident.

     Sa nu te sperie gandul ca dupa ce ca esti pasibil sa platesti sume mari de bani mai trebuie sa platesti si avocati si comisionare ca sa te poti salva in ghiarele unui proces ce tinde sa nu se mai termine niciodata. Situatia este mult mai simpla de atat, si anume aceste companii percep taxe din castig, deci doar daca vei castiga procesul si vei obtine daune morale la vatamare corporala din culpa, daune morale vatamari corporale accident, daune rca, daune asigurari. Si sumele pe care le poti obtine nu sunt deloc mici ajungand fara aforturi mari la cateva sute de mii de euro in functie de gravitatea situatiei. Consultatiile preliminare pregatirii unui proces la aceste companii sunt deasemenea gratuite, deci nu va temeti sa va folositi de aceste sfaturi. Faceti un scurt browsing pe internet pentru a vedea care dintre aceste companii vi se potriveste si ca locatie si ca nivel de servicii oferite si notati-va un numar de telefon undeva ca sa il aveti in caz de sunteti vreodata implicati intr-un asfel de dezastru. Trebuie pana la urma sa fiti pregatiti pentru orice si sa nu lasati lucrurile sa se intample asa cum vor ele, inainte ca si dvs sa aveti ceva de spus, de aia trebuie sa apelati la compania potrivita.`

vineri, 18 mai 2012

Legea si modul in care poate fi aplicata.

Utilizand multe din angrenajele hatisului birocratic , au aparut astazi aceste companii care se ocupa de solutionarea cazurilor in care proprietarii unor polite trebuie sa primeasca despagubiri auto, la inceput nimeni nu le vedea utilitatea, crezand ca toata partea materiala in cazul unui accident auto va fi solutionata in mod automat de polita de asigurare rca. Dar la o analiza amanuntita o sa observati ca aceasta polita nu te scapa de prea multe griji , si in general ramai numai cu cateva cheltuieli scutite de la repararea masinii. Imaginati-va ca va puteti trezi angrenat intr-un accident auto, puteti persoana care poarta culpa sau puteti fi victima. Exista posibilitatea sa traiti dvs dar totusi sa existe in acel carambol si un decedat sau o persoana care are desemenea nevoie de ingrijiri medicale. Asta poate complica lucrurile foarte mult. In primul rand va trebui sa aveti grija daca puteti de cei ranit grav pana la sosirea ambulantei, legea va obliga in cazul in care sesizati ca aveti o stare fizica buna sa folositi trusa de prim ajutor si sa le cordati aceste servicii victimelor. Apoi in timpul anchetei va trebui sa spuneti faptele cu cat mai multe detalii, si sa nu omiteti absolut nimic, se poate intampla ca celoe mai mici detalii sa fie de fapt o cheie catre eliberarea dvs din custodia organelor de ancheta. La terminarea anchetei companieie de asigurari veti primi despagubiri rca accident impreuna cu alte despagubiri auto care pot proveni tot din plist dvs de asigurare sau a celui care este vinovat. Inainte de asta insa se vor plati taxele de spitalizare, catre cei ce sunt victime ale accidentului.

    Daca exista un deces exista posibilitatea ca rudele decedatului sa va intenteze proces , mai ales daca politia determina ca dvs sunteti de vina. Iar daca ei castiga procesul veti fi obligat sa le acoperiti cheltuieli legate de inmormantare si chiar sume de bani care sa compenseze lipsa membrului acelei familii. Daca totusi traieste dar a suferit o actiune de vatamare corporala atunci iar va poate da in judecata si puteti sa platiti pe langa spitalizare si alte sume de bani ce pot include lipsa banilor pe care cel accidentat ii primea in mod normal lucrand in perioada in care acesta a fost in spital. Exista riscul ca acea persoana sa fie spitalizata cateva luni, sau ani sau poate ramane cu sechele permanente de la acel accident care o pot imobiliza toata viata. In acest caz in afara de pedepsele care vi le vor impune legea va mai trebui sa ajutati si financiar victima. Ideea este ca aceste litigii au un termen minim de solutionare. Termenul de solutionare este de un an dupa ce cazul a avut loc. In cazul in care cazul este intentat impotriva unei societati de asigurari termenul este 2 ani. In orice caz durata maxima este de 10 ani pentru solutionarea unei daune auto sau pentru acordarea de despagubiri rca accident. Prescrierea acestor cazuri poate fi unul din marile dvs cosmaruri mai ales daca va alegeti cu vatamari care va pot afecta pe durata intregii dvs vieti. Cautati aceste tipuri de companii specializate in acordarea de despagubiri auto pentru ca ele pot reprezenta solutia dvs cea mai simpla catre rezolvarea a numeroase probleme pe care le puteti intampina din partea legii si a modurilor in care poate fi ea aplicata.

sâmbătă, 12 mai 2012

Intretine singur aparatul de aer conditionat

Traim intr-o societate de consum in care toate produsele sunt destinate intr-o egala masura utilizarii si mai apoi intr-un timp mediu abandonarii prin inlocuirea acestora cu altele dintr-o generatie superioara. Chiar daca au trecut de mult vremurile in care atunci cand se cumpara un produs de folosinta indelungata aveai certitudinea ca il vei putea utiliza un numar apreciabil de ani, inca se mai poate face ceva in acest sens.

Ideea este ca prin cumpararea unui produs de marca sansele obtinerii unei calitati superioare cresc, iar la acest fapt se adauga si modul in care este intretinut produsul respectiv. Prin intretinere ne referim la folosirea acestuia in conditiile tehnice pentru care producatorul l-a fabricat, la care se adauga ceea ce este este denumita simplu, curatenia acestuia.

In general produsele electocasnice se vor putea intretine intr-o maniera simpla, iar in aceasta categorie intra si aparatele de aer conditionat hitachi. Chiar daca acest tip de electrocasnic pretinde o instalare pe care o veti indeplini doar prin contactarea unei firme specializate in montajul aparatelor de aer conditionat, ulterior prin manevre simple veti putea face chiar dumneavoastra o serie de mici interventii de intretinere.

In primul rand asa cum aminteam, aparatul va fi utilizat intr-o maniera rezonabila, fara excese de folosire pentru un timp indelungat, prin eliminarea pauzelor tehnice. Nu trebuie sa uitati ca orice aparat care are un motor electric detine piese aflate in miscare si ca urmare a acestui fapt uzura incepe sa se inregistreze inca de la prima pornire. Mai mult motorul compersorului electric al unui aparat de aer conditionat de regula va functiona in conditii de temperatura exterioara speciale, atat pe timp de vara cat si iarna. Contractiile si dilatarile la care sunt supunse piesele acestui motor sunt apreciabile si isi aduc contributia la gradul sau de uzura. De aceea nu trebuie sa contribuim si noi printr-o folosire excesiva a aparatului de aer conditionat, aplicand astfel din mers o intretinere tehnica indirecta adupra componentelor acestuia.

O a doua modalitate prin care ne vom asigura ca aparatul de aer conditionat se va gasi intr-o stare de functionare potrivita in momentul utilizarii, este ca inaintea oricarui sezon de folosire, fie cel din timpul verii, fie in primele luni ale sezonului rece cand temperaturile exterioare nu depasesc un nivel critic la care aparatul de aer conditionat inca poate fi folosit, sa facem o curatire a filtrelor care se gasesc instalate in unitatea interna a acestuia.

Aceste filtre sunt asezate imediat sub capacul principal al unitatii interne care va putea fi deschis cu usurinta prin culisarea sa spre dumneavoastra si apoi printr-o ridicare si extragere usoara. Veti observa pe spatele acestui capac doua filtre care sunt pozitionate cu ajutoul unor cleme de spatele capacului. Se vor extrage cu atentie si se vor deprafui mai intai cu o pensula noua cu peri moi, pe care o veti folosi numai pentru aceasta operatiune.

Pentru filtrele care au fost regulat curatate aceasta deprafuire este suficienta. In cazul in care aceste filtre sunt imbacsite cu murdarie, dupa deprafuirea initiala veti proceda la o spalare a acestora cu apa calduta si foarte putin sapun pentru maini (nu folositi detergent). Se va curata filtrul numai cu ajutorul mainilor fara folosirea altor ustensile de frecat. Clatirea se va face cu dusul, dar fara a aplica un jet puternic de apa. Uscarea completa o veti face in timp, fara a interveni prin expunerea acestora la razele solare puternice sau actiunii unor radiatoare electice. Dupa uscare filtrele aparatului de aer conditionat se vor monta in aceiasi maniera in care au fost demontate.

Alte doua filtre le veti gasi pozitionate chiar pe partea frontala a unitatii interne a aparatului de aer conditionat, desigur in spatele capacului abia scos. Si aceste doua filtre se vor putea elibera cu atentie din lacasul in care sunt instalate si li se va aplica doar deprafuirea cu ajutorul pensulei. Aceste filtre nu se spala, deoarece contin o serie de impregnari speciale care ajuta la purificarea aerului si retinerea microorganismelor.

Unitatea externa a aparatului de aer conditionat, in cazul in care aveti acces usor la ea, fara a va expune unei situatii periculoase prin aplecare in exterior, va fi mentinuta curata prin stergerea cu o carpa umeda cel putin de 2 ori pe an, sau ori de cate ori credeti ca este necesar. In plus vei observa ca partea dinspre peretele camerei unde este instalata si unde se afla radiatorul unitatii externe, sa fie curata in sensul eliminarii oricaror depuneri de frunze, crecute sau alte obiecte care pot optura aceasta zona.

Sunt cateva operatii de intretinere simple, care nu necesita un timp indelungat pentru a le rezolva, dar care contribuie la o functionare cat mai buna a aparatului de aer conditionat.


Tags: aer conditionat hitachi, aer conditionat hokkaido